Leziunile ligamentelor genunchiului

Leziuni ligamentare

Leziunile ligamentare ale genunchiului se produc datorită unor mișcări anormale, cea care reprezintă subtratul morfologic al entorselor de genunchi, entorse care ocupă locul doi după entorsele de gleznă. Entorsa apare datorită mișcării de adducție sau abducție când genunchiul este întins, la mișcări de rotație externă sau în hiperflexii și hiperextensii.

Stabilitatea componentelor osoase în articulația genunchiului este dată de capsula articulară care este întărită de 6 ligamente:

• ligamentul patelar

• ligamentul Winslow (ligamentul posterior)

• ligamentul colateral extern

• ligamentul colateral intern

• ligamentul încrucișat anterior

• ligamentul încrucișat posterior.

Ruperea unui ligament sau a mai mulor ligamente provoacă instabilitate în articulație.

După Trilat există cinci leziuni asociate-ruptura unui ligament colateral concomitent cu fractura prin smulgere a unei părți osoase din condilul femural, ruptura meniscului și a ligamentelor încucișate.

Ca și simptomatologie apare durere în genunchi, impotență funcțională și uneori se poate resimți o senzație de scăpare a gambei.

Clinic se constată:

1.Șoc rotulian-este determinată de următoarea manevră: cu policele și mediusul se comprimă simultan recesurile sinoviale ale articulației pentru mărirea volumului lichidului în spațiul subrotulian, iar cu indexul se apasă pe rotulă. Balotajul acesteia indică prezența revărsatului articular, fără a putea determina natura lui.

2.Hemartroza articulației genunchiului-se stabilește prin puncție. Sângele depistat în conținutul articular indică asupra unei leziuni recente intraarticulare. Prezența petelor de grăsime demască coexistența unei fracturi articulare.

3.Instabilitate medială-se determină în leziunile ligamentului încrucișat anterior și ligamentului colateral median. Verificarea acestui semn se face cu pacientul în decubit dorsal. Medicul sprijină cu o mână spațiul popliteu și cu cealaltă mână apucă glezna și o forțează în valg. Mărirea amplitudinii în valg față de genunchiul sănătos este considerată drept un semn pozitiv în favoarea leziunii.

4.Instabilitate laterală-este determinată prin tehnica descrisă anterior, dar cu forțarea gambei în varus. Creșterea amplitudinii față de genunchiul sănătos arată ruptura ligamentului colateral lateral.

5.Instabilitate anteroposterioară-este determinată prin testul sertarului. Pacientul este așezat în decubit dorsal cu genunchi flexați la 90° și picioarele sub coapsa examinatorului care trage anterior sau împinge posterior gamba. Deplasarea gambei cu peste 1 cm față de condilii femurali spre anterior denotă o ruptură a ligamentului încrucișat anterior. Pentru depistarea instabilității posterioare se procedează ca mai sus, cu mențiunea că extremitatea proximală a gambei este împinsă spre posterior.

 Ligamentul are o rezistență mare la tensiunea de întindere, cu proprietăți vâscoelastice, fiind o structură colagenică fibroasă. Așadar, studiile au arătat că ligamentul încrucișat posterior este cu aproape de două ori mai rezistent decât ligamentul colateral intern sau ligamentul încrucișat anterior, acestea având o rezistență aproape egală. Ligamentul este supus unei forțe de întindere ce crește progresiv, acesta rezistând, fără să apară modificări micro sau macroscopice, până la o anumită valoare. De exemplu, valoarea pentru ligamentul încrucișat posterior este de aproximativ 81,3 kg. La această valoare de tracțiune se produce deformarea plastică a ligamentului (punct de cedare). Dacă se continuă tracțiunea se poate ajunge la nivelul de încărcare maximă suportată (faliment), când cea mai mică creștere a tracțiunii determină ruperea de fibre colagenice. Nu doar forța de întindere este importantă, ci și rapiditatea întinderii. Gradul de leziune al ligamentului este foarte important pentru starea clinică și pentru atitudinea terapeutică.